Emil Cioran - Pe culmile disperarii

Chiar daca Emil Cioran se afla in cartea sa <<Pe culmile disperarii >> asemeni unui negustor de ganduri rele, deoarece el considera ca “Nu exista argumente pentru a trai.” tot el ne aduce in prim plan ideea de motive nemotivate spre a trai. Asa cum spune chiar autorul: “Acela care a ajuns la limita mai poate umbla cu argumente, cu cauze, efecte, consideratii morale etc.? Evident, nu. Aceluia nu‑i mai ramin decat motive nemotivate spre a trai.”
 
“In culmea disperarii, pasiunea absurdului este singura care mai arunca o lumina demonica in haos. Cind toate idealurile curente, moral, estetic, religios, social etc. …, nu mai pot directiona viata si nu‑i pot determina o finalitate, atunci cum se mai poate mentine viata spre a nu deveni neant? Numai printr‑o legare de absurd, prin iubirea inutilului absolut, adica a ceva care nu poate lua o consistenta, dar care, prin fictiunea lui, poate sa stimuleze o iluzie de viata.
 
Traiesc pentru ca muntii nu rid si viermii nu cinta. O pasiune a absurdului nu se poate naste decit intr‑un om in care s‑a lichidat totul, dar in care pot sa apara groaznice transfigurari viitoare. Aceluia care a pierdut totul nu‑i mai ramine in viata decit pasiunea absurdului. Caci ce il mai poate impresiona pe el din existenta? Ce seductii? Unii zic: sacrificarea pentru umanitate, pentru binele public, cultul frumosului etc. Nu‑mi plac decit oamenii care au lichidat — chiar pentru scurt timp — cu aceste lucruri.
 
Numai aceia au vietuit in mod absolut. si numai ei au dreptul sa vorbeasca despre viata. Poti reveni la iubire sau la seninatate. Dar revii prin eroism, nu prin inconstienta. O existenta care nu ascunde o mare nebunie n‑are nicio valoare. Cu ce se deosebeste de existenta unei pietre, a unui lemn sau a unui putregai? Dar va spun: trebuie sa ascunzi o mare nebunie ca sa vrei sa devii piatra, lemn sau putregai. Cand ai gustat toate otravitoarele delicii ale absurdului, numai atunci esti deplin purificat, fiindca numai atunci ai dus lichidarea la ultima expresie. si nu este absurda orice expresie ultima?”