Cel mai mare pacat al omului este lasitatea!

E clar! Putem citi asta din ziare, putem citi asta de la stirile ce apar atat de inversunate la tv. O putem simti si o putem vedea zilnic chiar si la taraba de legume unde omul e prea las ca sa ceara mai putin. Se simte peste tot la noi in tara lasitatea asta. Din pacate, cel putin pentru unii idntre noi, cei care au curaj, nu beneficiaza de vitejie pura ci de un tupeu prostesc de a cere ce e al lor. Mai tradus pe romaneste: daca esti tare in gura, poti sa castigi. Cum am vazut recent cazul unei curajoase intr-o agentie. Venise saraca dintr-un drum cu maisna in care a stat ingramadita, desi a avut locul ei, insa agentia trebuia sa ii returneze o anumita suma din transport precum ca ea era operata si nu putea suporta asa ceva si se simtea ingramadita pentru ca un om statea in picioare, cel mai probabil in fata ei...Deci daca a fost nemultumita trebuia sa ceara nistea banuti inapoi, sa i restituie pe criteriu de boala. Foarte just din punctul ei de vedere tinand seama de faptul ca a tipat putin in stanga si-n dreapta.

Alt caz si mai simpatic … o doamna, in loc sa ceara frumos de la magazin si sa isi astepte randul, baga replica: eu sunt clienta fidela si trebuie sa fiu “fidelizata”.

Curaj, Curaj… Curaj sa treci prin lumea atsa mare, iti trebuie...mare curaj!

Deci in cele din urma cum spunea si Bulgakov in cartea lui: lasitatea este cel mai mare dintre pacatele omului. Si o spunea exact in scena sacrificarii bietului Yeshua, din romanul Maestrul si Margareta.

Dar sa fii las nu inseamna sa taci din gura si sa nu iti ceri dreptul ci sa omiti adevarul, sa nu stii exact ce ti se cuvine, mai bine zis sa nu iti cunosti lungul nasului. Sa fii las inseamna sa nu te apreciezi corect si sa vrei ca cei din jur sa iti ofere mai mult decat meriti.