Aici vremea bate ca din lut. oamenii au facut azi cea mai mare prostie din lume. si-au dat seama ca exista. au dat jos toate greutatile cerului si au zburat prin venele pamantului cauzand mila si ceata pentru cei mai tarzii dintre noi. au facut vise din gheparzii alunecosi, au ridicat zmeii si s-au dat pe sosea cu ei, au alunecat - si-au spart timpanele, s-au ars in soare si au zacut acolo pana ce luna a smuls dintre cele mai jalnice strigari de proprietate.
Te cheama in pustiu sa urli cu viermii pamantului durerea gandului de a nu mai putea exista prin forme, prin tipare. aici pamantul si-a smuls si din zdrente si a coborat si el mai jos. aici omul a infaptuit dintre cele mai jenante lucruri ce nu puteau fi infaptuite decat intr-o moarte cerebrala, intr-un atac de panica continuu ce dureaza de veacuri, ce nu vrea sa urle nici el pentru ca zace intr-o infectie ce se numeste in continuare "societate". aici mi-am coborat si eu sufletul in pustiu si aici din nou nu vreau sa mai fiu. aici se numeste viata pentru cei ce s-au nascut din cenusa pentru a infinita oara si aici am mai fost deci nu e pentru intaia oara.
Motiv pentru remotiv ca sa pot sa mai am un pretext - desi de aici incepe viata continua. uneori crezi ca zaci dar acolo e doar inceputul fiintei ce zace in tine si trebuie sa faca acel ceva de care depinde binele. sau poate un rau necesar! asa cum spunea si EU-ul ce nu mai poate decat sa o ia iar pe acelasi drum, calindu-se, cu speranta ca iar se nasc zane, ca iar plutesc feti frumosi printre munti sau prin nopti, se incalta cu ghete de catel flamand de iubire si apoi.... asculta inima! ca pe-o floare albastra plutind pe valuri de murmurele plapande...
Puterea de a fi intreg la minte si la trup, de a oferi totul pentru nimic, o au doar unii si dintre aceia putini, prea multi isi refuleaza gandurile. isi ascund trairile de dragul mizeriei in care se zbat ca si fiinte sociale, de dragul de a fi ca si ceilalti sau de amorul pasiunii de a fi din acelasi aluat insa o bucata mai dulce, mai buna. cauta sa vina stele sa cante si ele si sa numere paginile bibliei ce nu mai poate sa adune veacuri de nicaieri. aici tu crezi ca mai speri?
Cand te amesteci intr-o multime ce te absoarbe trup si suflet? aici crezi ca mai poti exista ca si spirit cu ceva bun, daca nu ai ceva pur in tine sau alaturi de tine?! daca iubirea nu te poate seca de gandurile negative, sufletul frumos al unei zane pe care o tragi de coada nu te poate duce in visare, ajutandu-te sa treci mai bine prin mizerie, atunci esti infect, esti la fel. esti NUL.
Aici pluteste iar speranta, aici se vede din clar de luna ca nimic ce a fost nu a fost facut ca sa luceasca, nu a luat viata infinita pentru ca verdictul a fost dat dinainte sa ia viata speranta. strain pasager, facut sa plutesc din luna-n stele, din veac in veac uman, din tot ce inima mai poate sa spere,pentru ca se zbate in imaterialitate. inca un pas pentru mine, inca o viata pentru tine. Aceeasi traire si in cele din urma aceeasi sclipire. nimic in plus tot in jurul soarelui se invarte lumea! tot de aici iti tragi speranta si de aici te incarci. cand soarele e prea puternic ce sa faci decat sa FUGI? eh soarele e aici, zace in centru, striga din mitropolie, dar tot el ramane vesnic. exact ca o zana care are aripi de catifea si care poate sa zambeasca si in cele mai nasoale circumstante, pentru ca asa trebuie sa fie…
Te cheama in pustiu sa urli cu viermii pamantului durerea gandului de a nu mai putea exista prin forme, prin tipare. aici pamantul si-a smuls si din zdrente si a coborat si el mai jos. aici omul a infaptuit dintre cele mai jenante lucruri ce nu puteau fi infaptuite decat intr-o moarte cerebrala, intr-un atac de panica continuu ce dureaza de veacuri, ce nu vrea sa urle nici el pentru ca zace intr-o infectie ce se numeste in continuare "societate". aici mi-am coborat si eu sufletul in pustiu si aici din nou nu vreau sa mai fiu. aici se numeste viata pentru cei ce s-au nascut din cenusa pentru a infinita oara si aici am mai fost deci nu e pentru intaia oara.
Motiv pentru remotiv ca sa pot sa mai am un pretext - desi de aici incepe viata continua. uneori crezi ca zaci dar acolo e doar inceputul fiintei ce zace in tine si trebuie sa faca acel ceva de care depinde binele. sau poate un rau necesar! asa cum spunea si EU-ul ce nu mai poate decat sa o ia iar pe acelasi drum, calindu-se, cu speranta ca iar se nasc zane, ca iar plutesc feti frumosi printre munti sau prin nopti, se incalta cu ghete de catel flamand de iubire si apoi.... asculta inima! ca pe-o floare albastra plutind pe valuri de murmurele plapande...
Puterea de a fi intreg la minte si la trup, de a oferi totul pentru nimic, o au doar unii si dintre aceia putini, prea multi isi refuleaza gandurile. isi ascund trairile de dragul mizeriei in care se zbat ca si fiinte sociale, de dragul de a fi ca si ceilalti sau de amorul pasiunii de a fi din acelasi aluat insa o bucata mai dulce, mai buna. cauta sa vina stele sa cante si ele si sa numere paginile bibliei ce nu mai poate sa adune veacuri de nicaieri. aici tu crezi ca mai speri?
Cand te amesteci intr-o multime ce te absoarbe trup si suflet? aici crezi ca mai poti exista ca si spirit cu ceva bun, daca nu ai ceva pur in tine sau alaturi de tine?! daca iubirea nu te poate seca de gandurile negative, sufletul frumos al unei zane pe care o tragi de coada nu te poate duce in visare, ajutandu-te sa treci mai bine prin mizerie, atunci esti infect, esti la fel. esti NUL.
Aici pluteste iar speranta, aici se vede din clar de luna ca nimic ce a fost nu a fost facut ca sa luceasca, nu a luat viata infinita pentru ca verdictul a fost dat dinainte sa ia viata speranta. strain pasager, facut sa plutesc din luna-n stele, din veac in veac uman, din tot ce inima mai poate sa spere,pentru ca se zbate in imaterialitate. inca un pas pentru mine, inca o viata pentru tine. Aceeasi traire si in cele din urma aceeasi sclipire. nimic in plus tot in jurul soarelui se invarte lumea! tot de aici iti tragi speranta si de aici te incarci. cand soarele e prea puternic ce sa faci decat sa FUGI? eh soarele e aici, zace in centru, striga din mitropolie, dar tot el ramane vesnic. exact ca o zana care are aripi de catifea si care poate sa zambeasca si in cele mai nasoale circumstante, pentru ca asa trebuie sa fie…
