“Felicia, inainte de toate” e un film… altfel. Am fost aseara la filmul asta si mi s-a parut extraordinar. Un film, oarecum tipic romanesc. Stiti ca noi, in general, in filmele noastre nu prezentam SF-uri, comedii romantice, triller-e, horror-uri… la noi, tata, e vorba de viata, de lucruri palpabile, traite si impamantenite in spiritul nostru romanesco-balcanic. Eee, cam asa e si filmul asta… 100% romanesc, 100% te vei regasi in el. Inca de la inceput iti dai seama ca tu ai putea fi in pielea personajului principal. Totul incepe intr-o camera a unui apartament din Bucuresti, cu mobila veche, multe-multe carti si un aer tipic acestor genuri de apartamente.
Felicia, tipa care este personajul principal, in ciuda varstei (40 de ani), ne poate reprezenta foarte lejer pe oricare dintre noi, cei din generatia asta din preajma lui ’89. E genul ala de copil satul de cocolosenia mamei, de pasivitatea tatalui care tolereaza tot ce se intampla in jurul lui, de faptul ca absolut toate rudele si cunostintele parintilor au copii mai buni, mai destepti si mai realizati decat ea, e satula de tara asta de cacat si tot ce se intampla, genul care a fugit din tara “la mai bine” in Olanda.
Va spun sincer ca m-am regasit in fiecare cadru din filmul asta si pe alocuri chiar m-am enervat crunt. Cand vedeam ca lucrurile se intampla la fel cum mi se intampla mie uneori, ma enervam si mai tare. E frustrant sa vezi de afara ce ti se intampla tie si, mai mult decat atat, sa nu poti face nimic. Stiti, fazele alea clasice care le fac mamele de-ti pun in farfurie, ii zici ca nu mai vrei si mai pune ea o lingura in plus “ca poate mai vrei”, sau cand trebuie sa pleci si te intreaba daca nu vrei sa iei si nu-stiu-ce pled, iar in momentul in care tu raspunzi ca nu, iti replica ca “nu mai e buna de nimic si ca atunci cand o sa moara o sa fii si tu linistit”, sau cand ai nevoie de putina liniste, tu cu tine, si atunci se gaseste sa se bage in sufletul tau, sau curiozitatea aia proasta tipica parintilor de genul: “Cu cine ai vorbit?”, “Da’ ce ti-a zis?”, “Da’ nu tie foame?”, “Da’ poate mai vrei ceva?”… frate, lasa-ma, sunt major si vaccinat, stiu ce vreau si ce nu, iar daca vreau cer sau imi iau singur. E posibil pe de alta parte filmul asta sa va frustreze un pic… insa, per total o sa va amuze cand veti vedea ca va regasiti in totalitate in personajul principal.
La final, Felicia nu mai rezista si ii varsa maica-si toate frustrarile adunate in toti anii si… bineinteles ca ea nu intelege nimic (asta a fost momentul in care mi-am dat seama ca ar fi inutil sa-i dau maica-mi sa vada filmul asta… nici ea n-ar intelege nimic). Filmul se termina brusc si neasteptat, astfel incat, in momentul in care apare genericul de final esti buimac si te intrebi: “Bine… si cum a ramas?”. Pentru chestia asta, un plus de apreciere din partea mea.
Mai mult decat atat, regizorul are grija sa aduca in prim-plan numai faze comune si clasice, care cu siguranta cam toti le-am trait. Astfel, nu o sa crezi nicio clipa ca ceva din actiunea filmului nu se poate intampla sau nu e adevarata. Chiar si replicile mi se par autentice… ce sa mai, dupa “Filantropica” care pentru mine ramane un film de referinta, raportandu-ma la generatia noua de filme, “Felicia, inainte de toate” mi se pare cel mai bun film romanesc, poate la acelasi nivel de apreciere cu “Eu cand vreau sa fluier, fluier!”. Ma bucura ideea ca incepem sa facem si noi filme bune, asa cum sunt ele, inspirate din realitatea noastra. Sper ca acesti regizori si actori sa creasca in timp si sa aiba rezultatele pe care le merita, pentru ca unii chiar sunt extraordinari. De asemenea, sper ca esecuri de genul “Poker” sa nu mai fie propuse ca o alternativa la filmele de-afara… Stau si ma gandesc, stiti ce e ciudat la filmele noastre? Daca cineva care nu a trait in Romania le-ar vedea, e foarte posibil sa nu le inteleaga… filmele noastre sunt un fel de Caragiale… exact asa!
Stiti ca de obicei nu fac “cronica de film” si nici nu ma consider un critic, doar ca am vazut filmul asta si mi s-a parut extraordinar. Azi e ultima zi de reprezentatie in majoritatea Mall-urilor, astfel incat va recomand sa va grabiti. Daca nu, exista ODC sau torrent-e de unde puteti sa-l luati, cu toate ca personal consider ca un film bun merita vazut la cinema… acum, alegerea e a voastra!
Esenta filmului: nu uitati ca parintii va pun inainte de toate… exagerand!
Felicia, tipa care este personajul principal, in ciuda varstei (40 de ani), ne poate reprezenta foarte lejer pe oricare dintre noi, cei din generatia asta din preajma lui ’89. E genul ala de copil satul de cocolosenia mamei, de pasivitatea tatalui care tolereaza tot ce se intampla in jurul lui, de faptul ca absolut toate rudele si cunostintele parintilor au copii mai buni, mai destepti si mai realizati decat ea, e satula de tara asta de cacat si tot ce se intampla, genul care a fugit din tara “la mai bine” in Olanda.
Va spun sincer ca m-am regasit in fiecare cadru din filmul asta si pe alocuri chiar m-am enervat crunt. Cand vedeam ca lucrurile se intampla la fel cum mi se intampla mie uneori, ma enervam si mai tare. E frustrant sa vezi de afara ce ti se intampla tie si, mai mult decat atat, sa nu poti face nimic. Stiti, fazele alea clasice care le fac mamele de-ti pun in farfurie, ii zici ca nu mai vrei si mai pune ea o lingura in plus “ca poate mai vrei”, sau cand trebuie sa pleci si te intreaba daca nu vrei sa iei si nu-stiu-ce pled, iar in momentul in care tu raspunzi ca nu, iti replica ca “nu mai e buna de nimic si ca atunci cand o sa moara o sa fii si tu linistit”, sau cand ai nevoie de putina liniste, tu cu tine, si atunci se gaseste sa se bage in sufletul tau, sau curiozitatea aia proasta tipica parintilor de genul: “Cu cine ai vorbit?”, “Da’ ce ti-a zis?”, “Da’ nu tie foame?”, “Da’ poate mai vrei ceva?”… frate, lasa-ma, sunt major si vaccinat, stiu ce vreau si ce nu, iar daca vreau cer sau imi iau singur. E posibil pe de alta parte filmul asta sa va frustreze un pic… insa, per total o sa va amuze cand veti vedea ca va regasiti in totalitate in personajul principal.
La final, Felicia nu mai rezista si ii varsa maica-si toate frustrarile adunate in toti anii si… bineinteles ca ea nu intelege nimic (asta a fost momentul in care mi-am dat seama ca ar fi inutil sa-i dau maica-mi sa vada filmul asta… nici ea n-ar intelege nimic). Filmul se termina brusc si neasteptat, astfel incat, in momentul in care apare genericul de final esti buimac si te intrebi: “Bine… si cum a ramas?”. Pentru chestia asta, un plus de apreciere din partea mea.
Mai mult decat atat, regizorul are grija sa aduca in prim-plan numai faze comune si clasice, care cu siguranta cam toti le-am trait. Astfel, nu o sa crezi nicio clipa ca ceva din actiunea filmului nu se poate intampla sau nu e adevarata. Chiar si replicile mi se par autentice… ce sa mai, dupa “Filantropica” care pentru mine ramane un film de referinta, raportandu-ma la generatia noua de filme, “Felicia, inainte de toate” mi se pare cel mai bun film romanesc, poate la acelasi nivel de apreciere cu “Eu cand vreau sa fluier, fluier!”. Ma bucura ideea ca incepem sa facem si noi filme bune, asa cum sunt ele, inspirate din realitatea noastra. Sper ca acesti regizori si actori sa creasca in timp si sa aiba rezultatele pe care le merita, pentru ca unii chiar sunt extraordinari. De asemenea, sper ca esecuri de genul “Poker” sa nu mai fie propuse ca o alternativa la filmele de-afara… Stau si ma gandesc, stiti ce e ciudat la filmele noastre? Daca cineva care nu a trait in Romania le-ar vedea, e foarte posibil sa nu le inteleaga… filmele noastre sunt un fel de Caragiale… exact asa!
Stiti ca de obicei nu fac “cronica de film” si nici nu ma consider un critic, doar ca am vazut filmul asta si mi s-a parut extraordinar. Azi e ultima zi de reprezentatie in majoritatea Mall-urilor, astfel incat va recomand sa va grabiti. Daca nu, exista ODC sau torrent-e de unde puteti sa-l luati, cu toate ca personal consider ca un film bun merita vazut la cinema… acum, alegerea e a voastra!
Esenta filmului: nu uitati ca parintii va pun inainte de toate… exagerand!
