Pereţii se dărâmă, amintirile rămân!

Azi, mergând prin oraş, am văzut inscripţia din poză. Mi-a plăcut şi m-a pus puţin pe gânduri. Adevărul e că pereţii nu au suflet, personalitate. Acestea vin de la oamenii care i-au construit, de la cei care i-au folosit ca adăpost. Amintirile sunt, de fapt, viaţa unui loc. Atâta timp cât va exista cineva care să-şi amintească de un loc, acel loc va trăi. Va continua să existe, chiar dacă a dispărut fizic.
Oamenii sunt viaţa unui loc. Iar amintirile lor îl ţin în viaţă şi după ce a dispărut.